Domeniul de specializare Știința Mediului

Carieră

Uniunea Europeană a demarat începând cu anul 2021 cel mai ambițios program de transformare a societății și a economiei Europei – Pactul Verde European sau Green Deal.
Programul de licență Știința Mediului de la Universitatea din București vă pregătește pentru o carieră într-un domeniu prioritar pentru societate, mediul economic și autoritățile publice. Până în prezent, peste 60% din absolvenții programului Geografia Mediului au o carieră de succes în domeniu.

Ce poziții poți să ocupi după absolvirea programului de licență Știința Mediului și a programelor completare de master?

  • Evaluator și auditor de mediu
  • Monitor mediu înconjurător
  • Responsabil de mediu
  • Analist de mediu
  • Inspector protecţia mediului
  • Manager al sistemelor de management de mediu
  • Inspector pentru conformare ecologică
  • Cercetător în ecologie și protecția mediului
  • Cercetător in geografie
  • Consilier în administrația publică
  • Custode arie protejată
  • Profesor geografie (după absolvirea unui modul psiho-pedagogic oferit de Universitatea din București)

Printre instituțiile în care aceștia sunt angajați amintim:

  • Companii, instituții, organizații neguvernamentale care realizează și/sau aplică proiecte internaționale sau naționale pe probleme de mediu;
  • Agenți economici care au departamente/servicii de protecție a mediului;
  • Companii naționale și internaționale de consultanță în domeniul mediului;
  • Institute de cercetare cu activitate în domeniul protecţiei mediului;
  • Departamentele de protecţie a mediului şi urbanism din administraţiile locale;
  • Ministerul Mediului și structurile subordonate, alte ministere în probleme de mediu/dezvoltare;
  • Administrații ale ariilor protejate, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
  • Profesor învățământ liceal;
  • Instituții europene.

Continuare studii master protecția mediului

Majoritatea studenților noștri își continuă pregătirea la programele masterale din domeniul Știința mediului

Cele două programe de master asigură o foarte bună cunoaștere a metodelor avansate de evaluare a stării mediului (master EISM) sau a politicilor din domeniul protecției mediului (master PMDD). Astfel, în funcție de abilitățile pe care le aveți sau de domeniul pe care doriți să-l aprofundați aveți la dispoziție ruta de învățământ care vi se potrivește cel mai bine.

Continuare studii doctorale cercetarea mediului

În cazul în care consideri că o carieră în cercetarea mediului este potrivită pentru tine, poți continua studiile pentru obținerea titlului de doctor în geografie (cercetarea mediului) sau ecologie și protecția mediului (știința mediului).